Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze
Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english


Planificarea strategică a bugetului în Republica Moldova în contextul integrării europene


Autor: Covalschi Tatiana
Gradul:doctor în economie
Specialitatea: 08.00.10 - Finanţe; monedă; credit
Anul:2018
Conducător ştiinţific: Iulian Glavan
doctor, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu"
Instituţia: Universitatea de Stat din Moldova

Statut

Susţinerea tezei va avea loc pe 23 august 2018

Autoreferat

Adobe PDF document0.83 Mb / în română

Teza

CZU 336.144.2(478):339.923

Adobe PDF document 4.16 Mb / în română
232 pagini


Cuvinte Cheie

managementul finanțelor publice, cadrul bugetar pe termen mediu, cheltuieli publice, bugetarea bazată pe performanță, performanță bugetară, indicatori de performanță, integrare europeană

Adnotare

Teza de doctor a fost elaborată în cadrul Departamentului „Finanțe și Bănci” a USM și include introducerea, 3 capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografia din 204 titluri, 23 de anexe, 134 de pagini de text de bază, 67 de tabele, 41 de figuri și 19 formule. Cercetările sunt reflectate în 15 publicații științifice.

Scopul lucrării constă în identificarea posibilităţilor de optimizare a planificării strategice a bugetului pentru consolidarea managementului finanțelor publice în Republica Moldova.

Obiectivele tezei: investigarea fundamentelor teoretice și a genezei conceptului de planificare strategică a bugetului; cercetarea impactului reformei planificării strategice a bugetului asupra performanței gestiunii sectorului public în plan național și internațional; studierea și generalizarea experienței și practicii internaționale și europene în domeniul planificării strategice a bugetului pentru identificarea bunelor practici privind planificarea strategică a bugetului, care ar putea fi aplicate în Republica Moldova; identificarea indicatorilor și analiza sustenabilității finanțelor publice în Republica Moldova în baza acestora, pentru estimarea caracterului discreționar politicilor bugetar-fiscale curente; identificarea, sistematizarea şi argumentarea factorilor de influență asupra sustenabilității finanțelor publice în Republica Moldova în scopul elaborării unor recomandări ce pot contribui la diminuarea riscurilor identificate; studiul oportunității continuării reformei planificării strategice în Republica Moldova în contextul apropierii relațiilor dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Noutatea și originalitatea științifică constă în dezvoltarea conceptului de „planificare strategică a bugetului”, în baza studierii genezei conceptului, a analizei cercetărilor teoretice și a practicilor existente în domeniu; crearea algoritmului de evaluare a performanței sectorului public în Republica Moldova pentru identificarea și urmărirea impactului reformei planificării strategice a bugetului; formularea de dovezi științifice privind implementarea metodei Comisiei Europene de estimare a deficitului structural al bugetului public național în Republica Moldova; adaptarea practicii naționale în domeniul planificării strategice a bugetului la practicile europene; demonstrarea necesității evaluării sustenabilității finanțelor publice în Republica Moldova în baza regulilor bugetar-fiscale europene; argumentarea necesități instituirii unui Consiliu Bugetar-Fiscal Independent pentru responsabilizarea părților implicate în planificarea strategică a bugetului public în Republica Moldova.

Problema științifică importantă soluționată constă în fundamentarea ştiinţifico-metodologică a procesului de planificare strategică a bugetului în Republica Moldova care a condus la elaborarea recomandărilor de optimizare a acestui proces, propuse spre aplicare practicienilor din domeniul gestiunii finanțelor publice pentru a apropia practica națională în domeniu de bunele practici europene. Semnificația teoretică și valoarea aplicativă a tezei constau în: decrierea esenței și genezei conceptului contemporan privind planificarea strategică a bugetului public; amplificarea unor viziuni teoretice privind planificarea pe termen mediu a bugetului, planificarea bugetului în bază de programe și performanță, sustenabilitatea finanțelor publice; posibilitatea de a utiliza rezultatele cercetării pentru îmbunătățirea reformei planificării bugetare, inclusiv: prin urmărirea impactului reformei planificării strategice a bugetului în baza algoritmului utilizat de autor, recomandarea spre aplicare în practica Republicii Moldova a bunelor practici europene în domeniul administrării bugetar-fiscale identificate și analizate de autor, pentru consolidarea acestei reforme, și anume, instituirea unor reguli-bugetar fiscale mult mai rigide, calcularea și monitorizarea periodică a unor indicatori ai sustenabilității finanțelor publice, inclusiv deficitul structural, înaintarea unor propuneri de consolidare a documentului și procesului CBTM, propunerea unui model de funcționare a Consiliului Bugetar-Fiscal Independent.

Implementarea rezultatelor științifice. Cele mai importante rezultate ale cercetării au fost acceptate spre implementare în cadrul Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova și a Universității de Stat din Moldova.

Cuprins


1. ASPECTE TEORETICE PRIVIND PLANIFICAREA BUGETULUI
  • 1.1. Aspecte teoretice privind bugetul public și rolul acestuia în cadrul economiei naționale
  • 1.2. Esența și geneza conceptului de planificare strategică a bugetului public
  • 1.3. Reforma în domeniul planificării strategice a bugetului public național în Republica Moldova și identificarea problematicii în domeniu
  • Concluzii la capitolul 1

2. COORDONATE ALE REFORMEI ÎN DOMENIUL PLANIFICĂRII BUGETULUI ÎN CADRUL ȚĂRILOR UNIUNII EUROPENE ȘI ÎN REPUBLICA MOLDOVA
  • 2.1. Metode și practici internaționale în domeniul planificării bugetului
  • 2.2. Cadrul pe Termen Mediu - instrument eficient de planificare a bugetului în lume și în Republica Moldova
  • 2.3. Practici în domeniul planificării bugetului în țările Uniunii Europene comparativ cu Republica Moldova
  • Concluzii la capitolul 2

3. PERSPECTIVELE REFORMEI ÎN DOMENIUL PLANIFICĂRII BUGETULUI ÎN REPUBLICA MOLDOVA
  • 3.1. Evaluarea sustenabilității finanțelor publice în Republica Moldova prin prisma regulilor fiscale naționale și europene
  • 3.2. Riscuri la adresa sustenabilității finanțelor publice în Republica Moldova
  • 3.3. Direcții de dezvoltare ale reformei planificării strategice a bugetului în Republica Moldova în contextul dezvoltării relaţiilor cu Uniunea Europeană
  • Concluzii la capitolul 3

CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI