Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze
Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english


Bazele teoretice și praxiologice ale organizării mediului academic formativ-dezvoltativ în contextul integrării activităților de cercetare, instruire și extracurriculare


Autor: ENI Valentina
Gradul:doctor habilitat în pedagogie
Specialitatea: 13.00.01 - Pedagogie generală
Anul:2017
Conducător ştiinţific: Vladimir Guţu
doctor habilitat, profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova
Instituţia: Universitatea de Stat din Moldova

Statut

Teza a fost susţinută pe 22 septembrie 2017 în CSS şi se află în examinare la CNAA

Autoreferat

Adobe PDF document1.00 Mb / în română
Adobe PDF document0.99 Mb / în rusă

Teza

CZU 378 (043.3)

Adobe PDF document 5.00 Mb / în rusă
355 pagini


Cuvinte Cheie

instituţia de învăţământ superior/universitatea, învăţământ, mediu universitar de formare-dezvoltare, dezvoltarea profesională şi personală a viitorului specialist, abordarea de mediu, integrată şi bazată pe competenţe, activitatea ştiinţifică, curriculară şi extarcurriculară din universitate, funcţia generalizatoare a calităţii, metode de evaluare a coeficientului calităţii, calitatea mediului universitar

Adnotare

Struictura tezei: Cercetarea este prezentată pe 275 pagini ca text de bază şi include introducerea, patru capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografia cu 322 surse, 36 figuri, 25 tabele, 11 anexe. Conţinutul principal al tezei a fost reflectat în 34 publicaţii ştiinţifice şi 2 monografii.

Domeniul de cercetare: Teoria generală a educaţiei. Scopul investigaţiei: a elabora şi a fundamenta teoria şi praxiologia organizării mediului universitar de formare-dezvoltare în baza abordării integrate. Obiectivele cercetării constau în: analiza abordărilor teoretice şi categoriale de esenţă a instruirii şi educaţiei ca baze ale constituirii mediului universitar de formare-dezvoltare; determinarea şi formularea prezumţiilor ştiinţifico-teoretice, metodologiceuristice şi praxiologice de organizare a mediului universitar de formare-dezvoltare pe baza abordării integrate şi contextuale; definirea rolului integrării activităţilor ştiinţifice, curriculare şi extracurriculare în asigurarea procesului de dezvoltare a studentului din punct de vedere personal şi profesional, pentru a deveni specialist competent; fundamentarea modelelor metodologice/tehnologice de integrare a activităţilor ştiinţifice, curriculare şi extracurriculare în context universitar, prezentând legităţile integrării, principiile ei, instrumentele, componentele, direcţiile, aspectele metodice şi educative, factorii obiectivi şi subiectivi, indicatorii de calitate, determinând aspectele problematice ale integrării; sistematizarea genezei cercetării problemei, determinând un complex de situaţii cheie şi încadrarea lor în Concepţia mediului universitar de formare-dezvoltare, în contextul abordării postmoderne; elaborarea structurii şi conţinutului Modelui de organizare şi dezvoltare a mediului universitar formativ-dezvoltativ pe baza abordării integrate şi a concepţiei propuse în cercetare; aplicarea abordărilor teoretice şi a metodelor de marketing strategic pentru elaborarea etapelor unui proces inovativ de organizare şi dezvoltare a mediului universitar formativ; fundamentarea experimentală şi validarea eficienţei bazelor teoretice şi metodologice ale mediului universitar de formare-dezvoltare în context integrat. Pentru aceasta: în conformitate cu Modelul şi cu algoritmul praxiologic de activitate pentru formarea-dezvoltarea mediului universitar din perspectivă integrată, am elaborat Metodica evaluării integrale a calităţii mediului universitar integrat de formare-dezvoltare; pe baza metodicii elaborate am desfăşurat un monitoring al mediului universitar de formare-dezvoltare, determinând eficienţa activităţii experimentale de organizare a mediului universitar integrat de formare-dezvoltare.

Noutatea ştiinţifică şi orifinalitatea cercetării constă în: pentru prima dată, în ştiinţa pedagogică, s-a pus problema şi s-a realizat o analiză sistemică complexă a fenomenului «mediului universitar de formare-dezvoltare» în contextul soluţionării unei probleme actuale de dezvoltare personală şi profesională a studentului ca viitor specialist competent. Teoria şi praxiologia de organizare a mediului universitar de formare-dezvoltare determină orientarea schimbărilor în mediul universitar şi trecerea într-o stare de integralitate multiaspectuală − context de alegere din partea studenţilor a surselor de creare a cunoştinţelor , abilităţilor şi orientărilor valorice, care se formează în aceest mediu pe baze de integrare a activităţilor ştiinţifice, curriculare şi extracurriculare şi influenţează dezvolatrea personală şi profesională a studentului ca specialist competent. S-a soluţionat problema de importanţă ştiinţifică de fundamentare şi elaborare a unei noi direcţii de cercetare pedagogică: teoria şi praxiologia de organizare a mediului universitar de formare-dezvoltare în baza abordării integrate, care prezintă un ansamblu de viziuni teoretice, orientări metodologice, precum şi abordări praxiologice privind organizarea şi dezvoltarea mediului universitar de formare-dezvoltare.

Importanţa teoretică a cercetării constă în: fundamentarea oportunităţii sistemului complex de idei ştiinţifice, perspective teoretice, orientări metodologice, abordări practice de formare-dezvoltare a mediului universitar, pe baza unei abordări integrate ca direcţie nouă în ştiinţă pedagogică – teoria şi praxiologia mediului universitar de formare-dezvoltare, pe baza abordării integrate; determinarea abordărilor conceptuale de organizare a mediului de formare-dezvoltare în universitate, ca instiuţie superioară de instruire profesională şi integrarea acestora într-o Concepţie de formare-dezvoltare a mediului universitar din perspectivă postmodernă şi a Structurii acestui mediu; sunt prezentate rezultatele unei cercetări fundamentale a problematicii de organizare a mediului universitar de formare-dezvoltare din perspectiva contextualizării şi integrării activităţilor ştiinţifice, curriculare şi extarcurriculare; s-au fundamentat condiţiile şi factorii de pregătire a specialiştilor de înaltă calificare profesională pe baza integrării activităţilor ştiinţifice, curriculare şi extarcurriculare, s-a completat aparatul categorial teoretic-metodologic cu noţiunea «mediul universitar de formare-dezvoltare» şi cu precizarea sensului «activitate extracurriculară»; s-au evidenţiat şi s-au fundamentat indicatorii de calitate ai integrării activităţilor ştiinţifice, curriculare şi extarcurriculare; pe baza sintezei ideilor productive s-au elaborat modele tehnologice şi metodologice de integrare a fiecărui tip de activitate principală din universitate: curriculară, ştiinţifică, extracurriculară ; a fost stabilit rolul de liant al competenţei în integrarea activităţilor ştiinţifice, curriculare şi extracurriculare, reprezentat în Matricea de integrare a competenţelor generale şi specifice (pe tipuri de activitate); a fost construit Modelul de organizare şi dezvoltare a mediului universitar de formaredezvoltare, pe baza unei abordări integrate; a fost dezvoltat algoritmul activităţilor de formare-dezvoltare a mediului universitar, prin sprijinirea procesului de integrare, care poate dezvălui logica organizării şi dezvoltării mediului de mai sus; Metodica inovatoare de evaluare integrată a calităţii mediului universitar de formare-dezvoltare, pe baza unei abordări integrate prin calcularea funcţiei generalizatoare de calitate D a mediului universitar de formare-dezvoltare, valorile comparate ale indicatorilor de calitate a integrării permit reducerea setului de caracteristici la valori numerice medii, sau calcularea valorii unui indicator generalizat al calităţii mediului în conformitate cu valorile parametrilor săi.

Valoarea practică a cercetării: Rezultatele investigaţiei au fost aplicate în Universitatea de Stat ”T.Gr. Shevcenko” din Tiraspol.

Implementarea rezultatelor ştiinţifice: Rezultatele teoretice și practice ale cercetării au fost prezentate la conferințe științifice internaționale și publicate în lucrări științifice, monografii, manuale, precum și puse în aplicare în procesul educațional al Universității de Stat ”T.Gr. Shevcenko” din Tiraspol și, partial, în procesul educațional al Universității de Stat din Moldova. În afară de aceasta, rezultatele studiului au fort utilizate pentru a elaborarea Strategiei de dezvoltare a Universității de Stat ”T.Gr. Shevcenko” din Tiraspol pentru perioada de până la 2022.

Cuprins


1. ТЕОРЕТИЧЕСКИЕ ОСНОВЫ ОРГАНИЗАЦИИ ФОРМИРУЮЩЕРАЗВИВАЮЩЕЙ СРЕДЫ ВУЗА
  • 1.1. Современные подходы к воспитанию и образованию как основы организации формирующе-развивающей среды вуза
  • 1.2. Теоретические основы организации формирующе-развивающей среды вуза
  • 1.3. Тенденции в теории и практике организации формирующе-развивающей среды вуза
  • 1.4. Выводы по первой главе

2. ФОРМИРУЮЩЕ-РАЗВИВАЮЩАЯ СРЕДА ВУЗА: КОНЦЕПТУАЛЬНЫЙ ПОДХОД
  • 2.1. Концепция формирующе-развивающей среды вуза в рамках постмодернистского подхода
  • 2.2. Способы интеграции научной, учебной, и внеучебной деятельности в рамках вуза
  • 2.3. Среда вуза как условие и фактор профессионально-личностного развития студентов
  • 2.4. Выводы по второй главе

3. ОРГАНИЗАЦИЯ И РАЗВИТИЕ ФОРМИРУЮЩЕ-РАЗВИВАЮЩЕЙ СРЕДЫ ВУЗА В РАМКАХ ИНТЕГРИРОВАННОГО ПОДХОДА
  • 3.1. Научная деятельность в рамках интегрированного подхода
  • 3.2. Учебная деятельность в рамках интегрированного подхода
  • 3.3. Внеучебная деятельность в рамках интегрированного подхода…
  • 3.4. Модель организации и развития формирующе-развивающей среды вуза на основе интегрированного подхода
  • 3.5. Выводы по третьей главе

4. ЭКСПЕРИМЕНТАЛЬНЫЙ ПОДХОД К ИССЛЕДОВАНИЮ ФОРМИРУЮЩЕ-РАЗВИВАЮЩЕЙ СРЕДЫ ВУЗА В КОНТЕКСТЕ ИНТЕГРАЦИИ НАУЧНОЙ, УЧЕБНОЙ И ВНЕУЧЕБНОЙ ДЕЯТЕЛЬНОСТИ
  • 4.1. Дизайн экспериментальной проверки эффективности интегрированного подхода к организации формирующе-развивающей среды вуза
  • 4.2. Опытно-экспериментальная проверка формирующе-развивающей среды вуза в контексте интеграции научной, учебной и внеучебной деятельности
  • 4.3. Выводы по четвёртой главе

ОБЩИЕ ВЫВОДЫ И РЕКОМЕНДАЦИИ