Comisia de atestare
Comisia de acreditare
Comisiile de experţi
Dispoziţii, instrucţiuni
Acte normative
Nomenclator
Instituţii
Consilii
Seminare
Teze
Conducători de doctorat
Deţinători de grad
Doctoranzi
Postdoctoranzi
CNAA logo

 română | русский | english


Răspunderea penală pentru tortură, tratament inuman sau degradant


Autor: Ursu Daniela
Gradul:doctor în drept
Specialitatea: 12.00.08 - Drept penal (cu specificarea: drept penal; criminologie; drept procesual penal; criminalistică; expertiză judiciară; drept execuţional; teoria activităţii investigativ-operative)
Anul:2017
Conducător ştiinţific: Sergiu Brînză
doctor habilitat, profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova
Instituţia: Universitatea de Stat din Moldova

Statut

Teza a fost susţinută pe 17 iunie 2017 în CSS şi se află în examinare la CNAA

Autoreferat

Adobe PDF document0.58 Mb / în română

Teza

CZU 343.6 (043.3)

Adobe PDF document 1.76 Mb / în română
184 pagini


Cuvinte Cheie

tortură, tratament inuman, tratament degradant, durere, suferință fizică, suferință psihică, demnitate umană, intimidare, exercitare de presiuni, motiv de discriminare

Adnotare

Teza cuprinde: Introducere, 3 capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografia din 247 titluri, 165 pagini text de bază. Rezultatele obţinute sunt publi¬cate în 10 lucrări ştiinţifice.

Domeniul de studiu. Lucrarea face parte din domeniul Dreptului penal, Partea Specială. Studiul este axat pe analiza juridico-penală a infracţiunilor prevăzute la art.1661 CP RM.

Scopul lucrării rezidă în elaborarea concepției științifico-practice privind răspunderea penală pentru tortură, tratament inuman sau degradant, fapte prejudiciabile incriminate la art.1661 CP RM, în accepţiunea aspectelor de lege lata şi de lege ferenda.

Obiectivele: determinarea naturii juridice a torturii, tratamentului inuman sau degradant; analiza juridico-penală a elementelor constitutive și a elementelor circumstanțiale agravante ale infracţiunilor prevăzute la art.1661 CP RM; soluţionarea problemelor de încadrare ce derivă din concurenţa de norme penale şi concursul de infracţiuni, privite în raport cu art.1661 CP RM; conturarea carenţelor ce marchează, în viziunea autorului, norma de la art.1661 CP RM etc.

Noutatea ştiinţifică şi originalitatea rezultatelor obţinute constă în cercetarea complexă a răspunderii penale pentru faptele prejudiciabile incriminate la art.1661 CP RM la nivel de teză de doctorat. Demersul a finalizat cu soluționarea problemei științifice constând în fundamentarea reconceptualizării incriminării torturii, tratamentului inuman sau degradant prin Legea nr.252 din 08.11.2012, fapt ce a determinat perceperea naturii juridice și a sferei de incidență a faptelor prevăzute la art.1661 CP RM, în vederea creării premiselor teoretice de calificare corectă a respectivelor infracțiuni de către subiecții de aplicare în concret a legii penale.

Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Studiul realizat reprezintă o bază conceptuală care descrie la nivel teoretic: algoritmul de aplicare a art.1661 CP RM în procesul de încadrare juridică; modalitățile faptice ale relelor tratamente incriminate în art.1661 CP RM desprinse din jurisprudența CtEDO în materie; soluțiile de ajustare a cadrului incriminator la standardele europene etc., rezultate care pot fi receptate în activitatea ştiinţifică, instructiv-formativă, în activitatea practică a organelor de drept și în procesul de legiferare.

Implementarea rezultatelor ştiinţifice îşi găseşte oglindire în procesul de instruire a stu¬denţilor, masteranzilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior cu profil juridic, dar și în activitatea practică a organelor de drept.

Cuprins


1. STUDIU TEORETICO-NORMATIV PRIVIND TORTURA, TRATAMENTUL INUMAN SAU DEGRADANT
  • 1.1. Abordări doctrinare naționale și străine cu privire la infracțiunile de tortură, tratament inuman sau degradant
  • 1.2. Evoluția incriminării, natura juridică şi fundamentarea criminalizării torturii, tratamentului inuman sau degradant
  • 1.3. Concluzii la Capitolul 1

2. ELEMENTE CONSTITUTIVE ALE INFRACŢIUNILOR DE TORTURĂ, TRATAMENT INUMAN SAU DEGRADANT
  • 2.1. Obiectul infracţiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant
  • 2.2. Latura obiectivă a infracţiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant
  • 2.3. Latura subiectivă a infracţiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant
  • 2.4. Subiectul infracţiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant
  • 2.5. Concluzii la Capitolul 2

3. ELEMENTE CIRCUMSTANŢIALE AGRAVANTE ALE INFRACŢIUNILOR DE TORTURĂ, TRATAMENT INUMAN SAU DEGRADANT
  • 3.1. Tortura, tratamentul inuman sau degradant săvârşite cu bună ştiinţă asupra unui minor sau asupra unei femei gravide ori profitând de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vârstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor
  • 3.2. Tortura, tratamentul inuman sau degradant săvârşite asupra a două sau a mai multor persoane
  • 3.3. Tortura, tratamentul inuman sau degradant săvârşite de două sau de mai multe persoane
  • 3.4. Tortura, tratamentul inuman sau degradant săvârşite prin folosirea armei, instrumentelor speciale sau a altor obiecte adaptate acestui scop
  • 3.5. Tortura, tratamentul inuman sau degradant săvârşite de o persoană cu funcţie de răspundere sau de o persoană cu funcţie de demnitate publică
  • 3.6. Tortura, tratamentul inuman sau degradant care din imprudenţă au cauzat o vătămare gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
  • 3.7. Tortura, tratamentul inuman sau degradant care din imprudenţă au cauzat decesul persoanei sau sinuciderea acesteia
  • 3.8. Concluzii la Capitolul 3

CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI